Regizorul Radu Jude vorbește în interviul acordat MEDIAFAX despre operele literare care l-au inspirat în realizarea filmului „Aferim!”, dar și despre provocarea de a pune în scenă o serie de episoade istorice. „Un film încearcă întotdeauna să creeze un efect de real, asta ține de mecanismul de funcționare a cinematografului, or, în cazul unui film istoric, problema se pune puțin diferit, pentru că tu, ca spectator, știi tot timpul că ceea ce vezi acolo este o realitate construită de cineast, de regizor, de la A la Z; și asta e o problemă reală, cred: cum îi comunici spectatorului faptul că ceea ce vede nu este o realitate, ci o construcție cât se poate de artificială, care merită luată în seamă, dar și interogată, pusă în discuție”, spune Radu Jude.
„Aferim!”, despre care presa internațională de profil a relatat că este „o lecție aspră de istorie, ușurată de umorul deocheat și de elementele westernului clasic”, este un film istoric, a cărui acțiune are loc în Țara Românească a începutului de secol XIX, unde un zapciu însoțit de fiul său caută un rob fugar.
Jude povestește că ideea filmului „Aferim!” a fost de a căuta „ceva” despre legăturile dintre trecut și prezent, dar și despre cum „lucrurile curg dintr-una în alta” și despre cum „niște realități sociale, politice din secolul XIX se perpetuează”.
„Este cumva o construcție artificială, pentru că nu am avut acces la întreg trecutul, ci doar la urme ale trecutului. Împreună cu Florin Lăzărescu, Constanța Vintilă-Ghițulescu, consultantul nostru istoric, am început să citesc foarte multe cărți, literatură, documente din secolul al XIX-lea, pentru că este singura modalitate prin care poți avea o idee despre ceea ce s-a întâmplat în trecut”, a declarat Radu Jude la Festivalul Internațional de Film de la Berlin.
Pe de altă parte, Radu Jude crede că ceea ce se întâmplă în prezent cu comunitatea romă din România are legătură cu înrobirea acestei etnii în Țara Românească, spunând că „sute de ani de sclavie trebuie să lase niște urme”.
În privința regiei și a scenariului, cineastul semnându-le pe amândouă, Jude este de părere că lucrează „la fel de aplicat și la fel de interesat” în ambele cazuri. „Dacă scenariul acesta ar fi fost scris de altcineva în forma aceasta, aș fi putut doar să îl regizez, desigur. Există scenariști buni în România, există oameni care scriu bine și Florin Lăzărescu este unul dintre ei, dar îmi doresc să particip la tot procesul acesta de creație a filmului. Mi se pare important, încerc să vin cu propria mea viziune, atâta câtă e”, mai spune regizorul în interviul acordat MEDIAFAX.
Interviu publicat inițial pe 13 februarie
Prezentăm interviul acordat agenției de presă MEDIAFAX de regizorul Radu Jude:
Reporter: Ați dorit inițial să faceți un film despre Revoluția de la Ploiești din 1870 și ați ajuns la 1835, în Țara Românească. De unde a pornit și cum ați ajuns la acest episod din istorie?
Radu Jude: Nu e un proces pe care să mi-l amintesc în detaliu. Ideea era aceasta: să caut ceva despre legăturile dintre trecut și prezent și despre cum lucrurile curg dintr-una în alta și despre cum niște realități sociale, politice din secolul XIX se perpetuează; chiar dacă în forme diferite, esența lor poate rămâne prezentă și în zilele noastre.
Rep.: Spuneați că ceea ce se întâmplă acum cu comunitatea romă din România are baze în ceea ce s-a întâmplat în trecut.
R. J.: Cred că este adevărat, măcar în parte. Până la urmă, așa cum nouă ne place să spunem că multe dintre problemele pe care le avem vin din faptul că Țările Române au fost tot timpul în conflict cu Imperiul Otoman, tot timpul la intersecția marilor conflicte și asta a avut repercusiuni asupra istoriei noastre, de ce nu am accepta că lucrurile pot sta la fel și în cazul minorității rome? Sute de ani de sclavie trebuie să lase niște urme.
Rep.: De ce credeți că nu a fost tratat mai mult până acum acest episod al sclaviei romilor?
R. J.: Nu știu motivele. Într-un fel, „Țiganiada” a lui Ioan Budai-Deleanu atinge în treacăt subiectul acesta, dar, pe de altă parte, țin minte că, în liceu, când am studiat „Țiganiada”, nu am avut profesori care să vorbească despre realitatea aceasta socială, ci doar despre partea strict estetică, literară a epopeei. La fel, am recitit „Ciocoii vechi și noi” a lui Filimon, apar și acolo sclavi romi, nici nu țineam minte acest aspect…
Rep.: La Cannes ați prezentat „Trece și prin perete”, adaptare după Cehov. Aveți o legătură deosebită cu literatura. Și în „Aferim!” o parte din documentare a fost realizată din literatură. Care sunt operele care v-au inspirat pentru acest lungmetraj?
R. J.: În ce privește structura, povestea și anumite situații narative, literatura mi-a folosit mai puțin, temele abordate în film nu prea există în literatură. Dar replicile pe care personajele le spun sunt luate într-adevăr din surse literare: Iordache Golescu, Anton Pann, de la Creangă am mai luat câte ceva. Și de la Budai-Deleanu, din mulți scriitori. Și din Nicolae Filimon, de la Filimon chiar mai mult. Îmi place foarte mult Filimon. Procedeul nu este nou, deși poate fi numit postmodern, într-o oarecare măsură. Găsim asta și la Shakespeare, el are mereu personaje care spun replici aparținând de fapt lui Ovidius sau Terentius etc.
Rep.: Chiar și în „Aferim!”, în momentul în care Constandin ridică acel craniu și ține un monolog, nu este o replică din Shakespeare?
R. J.: Situația este din Shakespeare, dar replica este luată mot-a-mot dintr-o carte populară, „Alexandria”.
Rep.: „Aferim!” a fost un proiect greu de realizat, de la filmarea alb-negru până la finanțarea filmului. Ce v-a motivat să duceți la bun sfârșit proiectul?
R. J.: Odată început… (…) Aș fi renunțat dacă lucrurile nu s-ar fi rezolvat bine, dar aici Ada Solomon, producătoarea filmului, a avut un rol esențial, calitățile ei au contat enorm în obținerea finanțării necesare.
Rep.: Fiind și regizor și coscenarist, care dintre cele două vi s-a părut mai greu de realizat?
R. J.: Nu pot să gândesc în termeni de dificultate. Mi se pare că ține de profesia mea, pur și simplu. Fac ambele lucruri la fel de aplicat și la fel de interesat. Dacă scenariul acesta ar fi fost scris de altcineva în forma aceasta, aș fi putut doar să îl regizez, desigur. Există scenariști buni în România, există oameni care scriu bine și Florin Lăzărescu este unul dintre ei, dar îmi doresc să particip la tot procesul acesta de creație a filmului. Mi se pare important, încerc să vin cu propria mea viziune, atâta câtă e. Și atunci este important măcar să particip la scrierea scenariului, chiar dacă este o adaptare literară. Nu are asta importanță, că spuneai de scurtmetrajul după Cehov, am adaptat foarte mult. Și în viitorul meu proiect, „Inimi cicatrizate”, am adaptat liber textele lui M. Blecher.
Rep.: Cum ați ajuns la numele filmului, „Aferim!”, și cum l-ați păstrat?
R. J.: Din aproape în aproape, citind textele acestea de secol XIX, am întâlnit cuvântul, care are sensul de „bravo”, „de foarte bine”, l-am folosit în dialogurile din scenariu și, la un moment dat, mi s-a părut că ar fi potrivit ca titlu. Spectatorul e imediat trimis către istorie, către trecut, fiind un cuvânt extrem de puțin uzitat; și în al doilea rând, prin faptul că personajele rostesc cuvântul acesta tot timpul, poate căpăta o valoare de simbol: o lume care-și tot confirmă și reconfirmă valorile și opțiunile.
Rep.: Au existat întrebări pe parcursul filmului care v-au „chinuit” efectiv, la care nu găseați răspunsuri?
R. J.: Nu, întrebarea cea mai complicată a fost în cel fel poți pune în scenă niște episoade istorice. Un film încearcă întotdeauna să creeze un efect de real, asta ține de mecanismul de funcționare a cinematografului, or, în cazul unui film istoric, problema se pune puțin diferit, pentru că tu ca spectator știi tot timpul că ceea ce vezi acolo este o realitate construită de cineast, de regizor, de la A la Z; și asta e o problemă reală, cred: cum îi comunici spectatorului faptul că ceea ce vede nu este o realitate, ci o construcție cât se poate de artificială, care merită luată în seamă, dar și interogată, pusă în discuție.
Rep.: După proiecțiile de miercuri de la „Aferim” vi se pare că lungmetrajul a primit un aferim din partea publicului, din partea criticilor?
R. J.: Nu am stat la proiecție, am stat afară. Cronicile, am citit câteva, în revistele importante americane, lucrurile sunt mai degrabă favorabile.
Rep.: Vorbind de cronici, spuneați că percepția despre premii este infantilă. Totuși, ce înseamnă pentru dumneavoastră un premiu?
R. J.: Nu percepția este infantilă, ci interesul care uneori se acordă mai mult unui premiu sau unei selecții într-un festival etc. decât filmului sau operei în sine. Un premiu înseamnă o șansă mai mare de a distribui bine filmul. Atât.
Rep.: De la „Moromeții”, Luminița Gheorghiu și Victor Rebengiuc nu au mai jucat împreună. Victor Rebengiuc are și o scenă foarte dură în „Aferim!”. Personajele celor doi au fost realizate cu cei doi actori în minte sau ați hotărât ulterior actorii pentru cele două personaje?
R. J.: Am vrut să omagiez un film pe care îl admir foarte mult, „Moromeții”, de Stere Gulea.
Rep.: Lucrați la „Inimi cicatrizate”, o adaptare liberă a textelor scriitorului Max Blecher, în special a romanului omonim. Ce a stârnit interesul pentru a aduce pe marele ecran scrierile lui Blecher?
R. J.: Blecher e un mare scriitor, cred că „Întâmplări în irealitatea imediată” este o capodoperă. Cât despre „Inimi cicatrizate”, e un roman pe care îl iubesc, l-am citit în adolescență. Acum vreo trei ani, prietenul meu Dan Nicolăescu mi-a recomandat să ecranizez cartea, am recitit-o și mi s-a părut că poate fi adaptată bine într-un film. E o poveste despre suferință, iubire, demnitate și moarte; dar, mai ales, sper ca filmul să îl facă pe Blecher mai cunoscut publicului larg.
Regizorul Radu Jude este în competiție la Berlin cu nume mari ale cinematografiei mondiale, printre care Werner Herzog, Terrence Malick, Peter Greenaway și Jafar Panahi.
Juriul Berlinalei 2015 (5 – 15 februarie) este format din regizorul Darren Aronofsky (SUA), Daniel Brühl (actor, Germania), Bong Joon-ho (regizor, Coreea de Sud), Martha De Laurentiis (producător, SUA), Claudia Llosa (regizor, Peru), Audrey Tautou (actriță, Franța) și Matthew Weiner (producător/scenarist, SUA).
Trofeele vor fi decernate în cadrul ceremoniei care va avea loc sâmbătă seară, la Berlinale Palast.
Radu Jude este regizorul scurtmetrajelor câștigătoare a numeroase premii „Lampa cu căciulă” și „Alexandra”. Lungmetrajul de debut, „Cea mai fericită fată din lume” a fost distins cu premiul CICAE la Festivalul de la Berlin, premiul FIRESCI la Festivalul de la Sofia, premiul pentru cel mai bun scenariu la B-EST International Film Festival și premiul FIPRESCI la IndieLisboa. Cel de-al doilea lungmetraj realizat de Radu Jude, „Toată lumea din familia noastră”, a fost proiectat în premieră mondială la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, în secțiunea Forum. „Toată lumea din familia noastră” a obținut, printre altele, marele premiu al Festivalului de la Sarajevo, marele premiu Bayard d’Or și premiul pentru cel mai bun actor la Namur IFF, marele premiu la CinEast IFF, trofeul Festivalului Internațional de Film Anonimul, premiul Zilelor Filmului Românesc la TIFF și premiul pentru regie, precum și premiul publicului la B-EST IFF.